Documente necesare pentru inscrierea in CMR obtinerea certificatului de membru si al avizului anual

1) Formular de înscriere;

2) Copie de pe documentul de identitate;

3) Copie legalizată a diplomei de absolvire a facultăţii;

4) Copie de pe titlul/titlurile oficial(e) de calificare în profesia de medic sau, după caz, documentul care atestă recunoaşterea acestuia;

5) Dovada exercitării profesiei de medic în ultimii 5 ani, respectiv adeverinţă de la locul de muncă, dacă este cazul, sau dovada atestării competenţei profesionale;

6) Cazierul judiciar sau certificatul de probitate profesională eliberat de statul membru de origine sau de provenienţă;   

7) Certificatul de sănătate tip A5 (viza medicului de medicină internă) și viza medicului psihiatru;

8) Declaraţia pe propria răspundere privind inexistenţa unei situaţii de incompatibilitate sau nedemnitate prevăzute de lege;

9) Copia certificatului de căsătorie, dacă este cazul;

10) Chitanţa privind achitarea taxei de înscriere.

 

Documentele se depun în original, cu excepţia celor prevăzute la punctele 2,4,9, care se vor depune în copii certificate "conform cu originalul" de către medicul solicitant.

Pentru documentele emise în alte state se va anexa o traducere legalizată;

 

11) Notă de transfer sau taxa de înscriere;

12) Certificat de membru în original (se anulează);

13) Asigurarea de răspundere civilă profesională;

14) Taxă pentru eliberarea certificatului de membru;

15) Taxă de cotizație sau adresă către instituția unde își desfășoară acivitatea;

16) Jurământul lui Hipocrate (dacă este cazul);

17) Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (la sediul colegiului);

18) Cod de parafă;

19) Copii xerox după diplome/certificate de participare la manifestări științifice;

20) Decizie de pensionare în copie (dacă este cazul).

 


CERTIFICATUL DE MEMBRU PENTRU MEDICII REZIDENȚI SE ELIBEREAZĂ ÎN BAZA URMĂTOARELOR DOCUMENTE

1) Formular de înscriere;

2) Copie de pe documentul de identitate;

3) Copie legalizată a diplomei de absolvire a facultăţii;

4) Carnetul de medic rezident, completat şi ştampilat anual;

5) Cazierul judiciar sau certificatul de probitate profesională eliberat de statul membru de origine sau de provenienţă;

6) Certificatul de sănătate tip A5 (viza medicului de medicină internă) și viza medicului psihiatru;

7) Declaraţia pe propria răspundere privind inexistenţa unei situaţii de incompatibilitate sau nedemnitate prevăzute de lege;

8) Copia certificatului de căsătorie, dacă este cazul;

9) Chitanţa privind achitarea taxei de înscriere.

 

Documentele se depun în original, cu excepţia celor prevăzute la punctele 2 şi 8, care se vor depune în copii certificate "conform cu originalul" de către medicul solicitant.

Pentru documentele emise în alte state se va anexa o traducere legalizată.

 

10) Notă de transfer sau taxa de înscriere;

11) Certificat de membru în original (se anulează);

12) Asigurarea de răspundere civilă profesională;

13) Taxă pentru eliberarea certificatului de membru;

14) Taxă de cotizație sau adresă către instituția unde își desfășoară acivitatea;

15) Jurământul lui Hipocrate (dacă este cazul);

16) Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (la sediul colegiului);

18) Copii xerox după diplome/certificate de participare la manifestări științifice.

 

CERTIFICATUL DE MEMBR PENTRU ABSOLVENȚII FACULTĂȚILOR DE MEDICINĂ CARE AU FINALIZAT PREGĂTIREA ÎN REZIDENȚIAT, DAR  NU AU PROMOVAT EXAMENUL DE SPECIALITATE SE ELIBEREAZĂ ÎN BAZA URMĂTOARELOR DOCUMENTE


1) Formular de înscriere;

2) Copie de pe documentul de identitate;

3) Copie legalizată a diplomei de absolvire a facultăţii;

4) Dovada finalizării pregătirii în rezidenţiat;

5) Cazierul judiciar sau certificatul de probitate profesională eliberat de statul membru de origine sau de provenienţă;

6) Certificatul de sănătate tip A5 (viza medicului de medicină internă) și viza medicului psihiatru;

7) Declaraţia pe propria răspundere privind inexistenţa unei situaţii de incompatibilitate sau nedemnitate prevăzute de lege;

8) Copia certificatului de căsătorie, dacă este cazul;

9) Chitanţa privind achitarea taxei de înscriere.

 

Documentele se depun în original, cu excepţia celor prevăzute la punctele 2 și 8, care se vor depune în copii certificate "conform cu originalul" de către medicul solicitant. 

Pentru documentele emise în alte state se va anexa o traducere legalizată.

Certificatul de membru prevăzut la alin. (1) are o valabilitate de maximum 5 ani.

 

10) Notă de transfer sau taxa de înscriere;

11) Certificat de membru în original (se anulează);

12) Asigurarea de răspundere civilă profesională;

13) Taxă pentru eliberarea certificatului de membru;

14) Taxă de cotizație sau adresă către instituția unde își desfășoară acivitatea;

15) Jurământul lui Hipocrate (dacă este cazul);

16) Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (la sediul colegiului);

17) Cod de parafă;

18) Copii xerox după diplome/certificate de participare la manifestări științifice;

19) Decizie de pensionare în copie (dacă este cazul).


CERTIFICATUL DE MEMBRU PENTRU ABSOLVENȚII FACULTĂȚILOR DE MEDICINĂ PROMOȚIILE ULTERIOARE ANULUI 2005 CARE NU AU FOST CONFIRMAȚI ÎN REZIDENȚIAT SE ELIBEREAZĂ ÎN BAZA URMĂTOARELOR DOCUMENTE

1) Formular de înscriere;   

2) Copie de pe documentul de identitate;   

3) Copie legalizată de pe diploma de absolvire a facultăţii;   

4) Cazierul judiciar sau certificatul de probitate profesională eliberat de statul membru de origine sau de provenienţă;   

5) Certificatul de sănătate tip A5 (viza medicului de medicină internă) și viza medicului psihiatru;   

6) Declaraţia pe propria răspundere privind inexistenţa unei situaţii de incompatibilitate sau nedemnitate prevăzute de lege;   

7) Copia certificatului de căsătorie, dacă este cazul;   

8) Chitanţa privind achitarea taxei de înscriere.       

 

Documentele se depun în original, cu excepţia celor prevăzute la punctele 2 și 7, care se vor depune în copii certificate "conform cu originalul" de către medicul solicitant. 

Pentru documentele emise în alte state se va anexa o traducere legalizată.

 

9) Notă de transfer sau taxa de înscriere;

10) Certificat de membru în original (se anulează);

11) Asigurarea de răspundere civilă profesională;

12) Taxă pentru eliberarea certificatului de membru;

13) Taxă de cotizație sau adresă către instituția unde își desfășoară acivitatea;

14) Jurământul lui Hipocrate (dacă este cazul);

15) Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (la sediul colegiului);

16) Cod de parafă;

17) Copii xerox după diplome/certificate de participare la manifestări științifice.


CERTIFICATUL DE MEMBRU PENTRU ABSOLVENȚII FACULTĂȚILOR DE MEDICINĂ PROMOȚIILE ANTERIOARE ANULUI 2005 CARE NU AU DOBÂNDIT CALIFICAREA DE MEDIC SPECIALIST SE ELIBEREAZĂ ÎN BAZA URMĂTOARELOR DOCUMENTE   

1) Formular de înscriere;   

2) Copie de pe documentul de identitate;   

3) Copie legalizată a diplomei de absolvire a facultăţii;   

4) Copie de pe actele care dovedesc dobândirea dreptului de liberă practică potrivit 
       legislaţiei anterioare anului 2005 sau, după caz, documentul care atestă recunoaşterea
      acestuia;
5) Dovada exercitării profesiei de medic în ultimii 5 ani, respectiv adeverinţă de la locul de muncă, dacă este cazul, sau dovada atestării competenţei profesionale;   

6) Cazierul judiciar sau certificatul de probitate profesională eliberat de statul membru de origine sau de provenienţă;   

7) Certificatul de sănătate tip A5 (viza medicului de medicină internă) și viza medicului psihiatru;   

8) Declaraţia pe propria răspundere privind inexistenţa unei situaţii de incompatibilitate sau nedemnitate prevăzute de lege;   

9) Copia certificatului de căsătorie, dacă este cazul; 

10) Chitanţa privind achitarea taxei de înscriere.     

 

Documentele se depun în original, cu excepţia celor prevăzute la punctele 2, 4 și 9 care se vor depune în copii certificate "conform cu originalul" de către medicul solicitant.

Pentru documentele emise în alte state se va anexa o traducere legalizată.

 

11) Notă de transfer sau taxa de înscriere;

12) Certificat de membru în original (se anulează);

13) Asigurarea de răspundere civilă profesională;

14) Taxă pentru eliberarea certificatului de membru;

15) Taxă de cotizație sau adresă către instituția unde își desfășoară acivitatea;

16) Jurământul lui Hipocrate (dacă este cazul);

17) Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (la sediul colegiului);

18) Cod de parafă;

19) Copii xerox după diplome/certificate de participare la manifestări științifice:

20) Decizie de pensionare în copie (dacă este cazul).